Lucian Munteanu: Supărarea muzei

Oh, muză, ne cunoaştem de-o vecie
Şi tare ne-am iubit până mai ieri
Când am simţit că mi-ai trimis tăceri
Pumnale ce se-înfig în panoplie

Şi canonada lor mă copleşeşte
Că le percep ca bubuit de tunet
Nu ca suave mângâieri de sunet
Preludiu la orgasmul ce mijeşte

A scris un Will că restul e tăcere
Cu peste patru veacuri mai în urmă
Când Hamlet, suferinţă şi durere,

Se desprindea ca geniul din turmă
El ca şi mine, copleşit de soartă,
A fost învins de o idee-artă

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s